
Imaginea de sine – de la gradinita la adolescenta
Imaginea de sine - de la gradiniță la adolescență
Imaginea de sine este o construcţie socială. Cu toţii ne formăm prin apartenenţa laun grup social, prin compararea cu alţii ,fiind influenţaţi de o situaţie socială sau de unele personalităţi din mediul social
Imaginea de sine este o componentă importantă a vieţii individului care reglează atat de multe procese incat importanţa ei nu poate fi sublimată. Practic, aceasta ne determină atat succesul in viaţă cat şimodul de relaţionare cu cei din jur.
Imaginea de sine se constituie treptat, pornind de la imaginea corporală. La varsta preşcolară, cele două medii existente, familia şi grădiniţa favorizează dezvoltarea lumii interioare a copilului şi stimulează formarea imaginii de sine. La grădiniţă copilul are şansa să intre mai intens in contact cu alţi copii, incurajandu-se aprecierile la adresa altor copii precum si autoaprecierile. Cu cât sunt criteriile de apreciere mai clar exprimate, cu atat mai mult se ajută dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, la vârsta preşcolară,dezvoltarea imaginii de sine se face prin confruntare şi autocomparare cu alţi copii, rezultand o imagine de sine preponderent pozitivă, care trebuie protejată de adulţii aflaţi în apropierea copilului.
La şcolarul mic predomină motivaţia exterioară, fapt care ii influenţează dezvoltarea imaginii de sine. La această vârstă copilul îşi însuşeşte criteriile de apreciere ale adulţilor, aceste criterii nefiind în totalitate asimilate, invăţătorul trebuie să precizeze clar criteriile de evaluare ale diferitelor activităţi precum si a conduitelor social agreate. Autovalorizarea are şi ea, ca punct central,modelele propuse de adult, pe care copilul le revendică pentru afi apreciat. La această vârstă se înregistrează schimbările în schema corporală, copilul se inserează in istoria familiei, începe să perceapă propriile transformări ,comparându-se din ce în ce mai des cu cei din jur. Tot la această vârstă începe să se contureze imaginea Eu-lui permanent, acestuia subordonandu-se Eu-rile efemere ale diferitelor situaţii. Dacă la7-8 ani copilul refuză asumarea unor imagini nefavorabile, la 9-10 ani propriile defecte sunt descrise cu vanitate, ca şi cum nu ar aparţine Eului. Succesul sau eşecul şcolar au un impact puternic asupra imaginii de sine a şcolarului mic, Succesele primilor ani de şcoală dau copilului sentimentul de competenţă şi împlinire, fac mai suportabile eventualele eşecuri viitoare, în timp ce frustrarea şi înfrangerea din copilărie pot fi premise ale înfrangerii ca adult. Concepţia de sine se poate construi ori pe succes,împlinire personală şi mândrie, ori pe îndoiala de sine şi pe sentimentul lipsei de valoare personală. Una din aceste două variante va reprezenta temelia concepţiei de sine, care va determina viitorul copilului.
Specifică imaginii de sine a preadolescentului este lărgirea cadrului de referinţă.Acesta acordă un loc important relaţiilor interumane, se gândeşte din ce in ce mai des la el caparte a grupului, dar totuşi preocuparea pentru autocunoaştere este rară. Imaginea corporală devine aproape centrală la preadolescent datorită schimbărilor care au loc.Tocmai aceste schimbări il fac pe şcolarul mijlociu să se privească cu nemulţumire, dar in faţa celorlalţi vrea să apară ca agreabil. Creşte obiectivitatea cu care acesta se priveşte,simţind nevoia să primească confirmări pentru ceea ce este. Tot la această vârstă copilul îşi alegeun model, datorită devalorizării ideilor impuse de adulţi in perioadele anterioară şi caştigării unei anumite independenţe in gândire. Acest model se va transforma şi se va adapta, formând imaginea ideală de sine. Aceasta imagine de sine ideală nu este incă clar conturată şi se inspiră din persoanele de care e copilul inconjurat, din modele oferite demass-media, din cărţi sau din filme care se combină pentru a forma un întreg, in momentul consolidării totale a imaginii de sine ideale.
Adolescenţa este percepută de mulţi ca o perioadă de criză, in care individual incearcă să-şi găsească locul in societate şi să işi „constituie identitatea”.Stadiul de dezvoltare in care se află imaginea de sine reflectă caracteristicile acestei vârste. Adolescentul se implică activ in analiza propriei persoane, de multe ori retrăgandu-se din lume pentru a se găsipe el insuşi. Răspunsurile despre sine, adolescentul le găseşte in informaţiile provenite din mediul familial şi social. Tocmai datorită frecventelor reflecţii asupra propriei persoane, putem spune ca imaginea de sine işi atinge apogeul in adolescenţă. Tot la această vârstă se defineşte şi imaginea ideală de sine, care este influenţată de persoanele semnificative pentru adolescent sau modelele oferite de mass-media. De aici şi motivul pentru care adolescenţii sunt uşor influenţabili, adesea insuşind sau copiind nişte comportamente deviante. Este importantca adolescentul să se cunoască pe sine, tocmai pentru că o bună cunoaştere a propriei persoane ii reglează comportamentul.
Psiholog, Suzana Pavlov