Terapeutul Meu Blog

Răspunsuri la întrebările tale
Cele mai bune relații presupun multă intimitate și puțin efort

8 adevăruri pe care nu le știi despre relația de cuplu

1. Mit: Oamenii opuşi se atrag reciproc. Într-un cuplu, diferenţele dintre parteneri îi fac să se completeze.

Adevăr: Pentru o relaţie sănătoasă e nevoie de valori esenţiale identice.

Majoritatea cuplurilor care îşi clarifică împreună valorile au plăcuta surpriză de a descoperi că sunt de acord în mare măsură. Deşi puţini  şi-au formulat clar şi conştient convingerile la vremea când îţi aleg partenerul, la nivel inconştient ei gravitează către o persoană cu valori puternic compatibile. Când valorile comune sunt identificate şi formulate explicit, cuplurile descoperă un anumit numitor comun ferm, de pe a cărui bază pot lucra la rezolvarea multor conflicte care anterior păreau de nerezolvat. Ei descoperă că în ciuda dificultăţilor pe care le-au întâmpinat în cadrul relaţiei lor, au ales partenerul potrivit.

2. Mit: Iubirea te va ajuta să treci prin momente grele într-o relaţie.

Realitate: Valorile comune sunt acelea care-ţi permit să traversezi o criză.

            Când se simt împotmoliţi în relaţia în care se află, blocaţi într-o problemă sau într-un conflict care nu se lasă rezolvat orice ar face, partenerii de cuplu se confruntă cu un “curent puternic din trecut”. Criza care aduce o relaţie de cuplu pe punctul dizolvării a fost pusă în mişcare cu ani mulţi înainte să se cunoască partenerii. Ea îşi are rădăcinile în modelele lor familiare. Aşadar, atracţia către partenerul/a de cuplu este, de fapt, atracţia dintre modelele familiare compatibile şi, de asemenea, de valori compatibile. Atracţia dintre cei doi constă într-o combinaţie complexă de impulsuri: de a vindeca trecutul şi de a rămâne blocat în el, de a accepta provocarea prezentului şi de a conspira cu partenerul pentru a evita prezentul. Iubirea pe care un partener o simte pentru celălalt într-un cuplu exprimă deopotrivă cele mai înalte idealuri şi cele mai profunde răni.

Iubirea înseamnă multe lucruri minunate, dar nu reprezintă o soluţie. Când o relaţie de cuplu se împotmoleşte în tipare distructive cu rădăcini în trecutul îndepărtat, valorile comune sunt cele care îi împing pe cei doi către un prezent mai fericit. Valorile nu şterg suferinţa din trecut, dar oferă posibilitatea de a lua hotărâri noi mai bune. Cu cât poţi recunoaşte mai deplin influenţa trecutului tău asupra a ceea ce simţi în prezent, cu atât devii mai liber să acţionezi în concordanţă cu valorile tale. Când aceste valori sunt împărtăşite şi de partener şi acţionaţi împreună în virtutea lor, te simţi atras de partener din cele mai bune motive. Il respecţi, îl admiri, te bucuri de prezenţa lui şi te respecţi pe tine însuţi pentru că îl iubeşti.

3. Mit: Trebuie să lucrezi asupra relaţiei tale dacă vrei să fie o relaţie bună.

Realitate: Nu relaţiile, ci oamenii au probleme.

Reactivarea unor “afaceri emoţionale” neîncheiate din trecut de către evenimente similare, umbresc prezentul trăit alături de partenerul de cuplu.  “Oricât de paradoxal ar părea, a jeli trecutul constituie calea către fericire în prezent. Când începi să intri în legătură cu durerea proprie, vei descoperi că partenerul tău nu e sursa simţămintelor tale negative. Partenerul nu constituie o problemă, şi până la urmă nu trebuie să lucraşi la relaţia voastră.”

4. Mit: Altruismul şi dăruirea faţă de alţii dau naştere la cele mai bune relaţii.

Realitate: Limitele clare şi graniţele dau naştere la respect reciproc şi relaţii durabile.

Relaţia simbiotică dintre cei doi parteneri face aproape imposibilă impunerea unor limite sau graniţe clare care să contribuie la păstrarea şi protejarea individualităţii. A nu ştii cine eşti, a nu ştii ce-ţi doreşti, a nu ştii ce aştepţi din parte celuilalt sunt premize ale unei vieţi de cuplu furtunoase, nesatisfăcatoare, care nu facilitează propria dezvoltare ciâ este o garanţie sigură pentru involuţie, “parazitare”.  Când fiecare partener îi arată celuilalt care sunt graniţele sale, îl invită la parteneriat deplin şi la o intimitate mai profundă. “Când ne încălcăm valorile fzndamentale, ne încălcăm şi graniţele. Dacă ne concentrăm la a trăi potrivit valorilor noastre, vom putea să vedem foarte clar care ne sunt limitele. De pildă, dacă preţuieşti devotamentul deplin faţă de misiunea ta în viaţă, acest lucru va impune o limită firească măsurii în care eşti dispus să devii dădaca, terapeutul sau sclavul sexual al partenerului tău, fiindcă trebuie să te trezeşti dimineaţa şi să te apuci de treabă. Dacă preţuieşti răspunderea, există o limită pentru cât de departe vei merge ca să salvezi un partener care se distruge singur. Dacă preţuieşti comunicarea de calitate, asta înseamnă că nu vei minţi despre ceea ce simţi ca să-i faci pe plac partenerului tău. ”  – Moriie & Arleah Shechtman

Şi în plus, aducând de fiecare dată în relaţie ceva nou, care te bucură, te împlineşte, menţine treaz interesul partenerului/partenerei pentru tine. Noutatea, dinamismul se află de data aceasta în interiorul relaţiei, iar riscul ca monotonia – monstrul care distruge totul- să apară, este aproape inexistent.

5. Mit: Acceptarea necondiţionată a partenerului constituie temelia unei căsnicii bune sau unei relaţii de cuplu de durată.

Realitate: Dacă nu ai pretenţii de la partener, nu ţii la el cu adevărat.

“Acceptarea necondiţionată este o reacţie adecvată faţă de cineva care suferă de ruşinea temporară de a fi bebeluş. Nimeni n-ar supravieţui prunciei dacă iubirea i s-ar acorda pe baza meritelor. Dar cumva, ne-a intrat în cap că iubirea mamei pentru nou-născutul ei este modelul ideal pentru toate celelalte feluri de dragoste. Iubirea înseamnă  să nu trebuiască niciodată să-ţi ceri scuze. Iubirea înseamnă să nu trebuiascăn niciodată să-ţi bagi cămaşa în pantaloni. Iubirea înseamnă să fii acceptat aşa cum eşti. Filozofia asta e foarte bună dacă vrei ca mariajul tău să se transforme într-o situaţie de ajutor de şomaj afectiv. Asta obţii când dragostea devine ceva ce se cuvine, când partenerul tău nu trebuie să facă nimic cât de cât agreabil ca să primească iubirea ta. Puneţi partenerul pe lista celor care primesc ajutor de şomaj afectiv – sau aşteaptăţte ca partenerul să te pună pe tine pe listă – şi o să vă treziţi că trăiţi într-o mahala relaţională.”  – Moriie & Arleah Shechtman

A-ti provoca partenerul/a prin cerinţe foarte clar formulate înseamnă a te provoca şi pe tine însăţi/însuţi. Şi aceasta pentru că e de datoria ta să fii consecvent în cerinţe şi să oferi exact ceea ce pretinzi. Asta vă va ajuta să vă iubiţi şi să va apreciaţi reciproc multă, multă vreme.

6. Mit: Conflictele frecvente sunt un semn că mariajul/relaţia de cuplu are probleme.

Realitate: Cât eşti de dispus să te implici în conflict determină profunzimea şi calitatea relaţiei tale.

Pentru a avea o intimitate autentică este nevoie să stabileşti limite, să trasezi graniţe, să-ţi provoci partenerul şi să exprimi cerinţe. Orice relaţie de cuplu este o provocare pentru dezvoltare, pentru evoluţie personală şi familială. Intensitatea afectivă a unui conflict depinde de locul unde se găsesc rădăcinile sale: în trecut sau în prezent. Conflictele raportate cu adevărat la prezent sunt uşor de gestionat în prezent. Cele care nu se lasă rezolvate şi terzesc simţăminte intense vin din trecut şi din modelele familiale ale celor doi parteneri. Ele ăţi au originea cu mult înainte ca cei doi parteneri să se fi întâlnit.

Uneori se întâmplă ca într-un conflict, un partener să acţioneze din perspectiva prezentului, pe când celălalt se zbate în ghearele unui model familiar. Unul încearcă să rezolve cu calm problema dată, iar celălalt reacţionează complet disproporţionat la ea.

O vizită la un consilier marital poate fi extrem de bine venită în acest caz, dacă cei doi nu găsesc o rezolvare problemei/lor. Depăşirea cestui moment de criză va apropia şi mai mult cei doi parteneri.

7. Mit: E foarte important ca cei doi parteneri să petreacă mult timp împreună.

Realitate: Cele mai bune relaţii se întreţin cu efort puţin şi multă intimitate.

“Când aud expresi “mai multă intimitate”, mulţi oameni (îndeosebi bărbaţi) se gândesc “mai mult la sex”. În cultura noastră, bărbaţii n-au învăţat nici o altă metodă de a cultiva intimitatea. Mulţi dintre ei caută contactul sexual mult mai des decât le cere libidoul fiindcă e singura modalitate în care ştiu să simtă apropierea. Femeile, în ansamblu, nu sunt prea receptive la aşa ceva. Sexul ca înlocuitor al intimităţii adevărate le pare o înşelătorie.

            Femeile sunt mult mai înclinate să pună semnul egal între intimitate şi a vorbi. Pentru că ele se pricep la a vorbi, există o presupunere larg acceptată (cel puţin de către femei) cum că sunt mai pricepute la intimitate decât bărbaţii. Multe femei consideră că a avea intimitate înseamnă a face o “evacuare a minţii”, adică să le povestească partenerilor, într-o singură şedinţă, tot ce li s-a întâmplat de când au vorbit ultima oară. Bărbaţii, în ansamblu, nu sunt prea receptivi la aşa ceva. Povestirile ca înlocuitor al intimităţii adevărate îi plictisesc teribil.”

            Terapeuţii de cuplu au constatat că femeile au nevoie de tot atâta consiliere ca şi bărbaţii cu privire la felul cum ar trebui să vorbească şi că o dată ce învaţă, bărbaţii sunt l fel de capabili ca şi ele să se achite de partea lor. Ar fi de dorit ca fiecare să exprime cee ce simte cu privire la

cele petrecute în loc să spună unul altuia ceea ce s-a întâmplat. Secretul relaţiilor cu un grad mare de intimitate şi un grad mic de efort constă în a învăţa să separi ceea ce este esenţial de ceea ce nu este, a învăţa să ajungi direct la miezul lucrurilor. Această capacitate decurge din permanenta conştientizare a propriilor simţăminte. Cu eşti mai apropiat de tine însuţi, cu atât poţi fi mai apropiat de partener.

8. Mit: Încrederea în partener este esenţială într-o relaţie bună.

Realitate: Esenţială este încrederea în tine însuţi.

            Dacă nu ai încredere în tine însuţi/însăţi riscul ca celălalt să nu aibă încredere în tine este destul de mare. El simte ezitarea ta şi mai ales vede că “nu dai prea multi bani pe tine” şi te tratează ca atare. Iar încrederea deplină pe care o poti avea în partenerul/a tău/a este asigurată şi de conştiinţa faptului că în acest Univers nimic nu e static, totul se transormă, chiar şi tu şi partenerul tău şi o dată cu voi relaţia voastră se transformă. O dată şi o dată tu sau el va alege să plece pe drumul lui în această viaţă sau în altă viaţă, iar ceea ce rămâne pentru fiecare este savoarea amintirilor unei relaţii împlinătoare şi autotransformatoare.

 

Valorile esențiale identice, limitele clare și granițele dau naștere relațiilor benefice. Încrederea în sine, provocările și pretențiile pe care le lansezi partenerului de viață sunt elemente esențiale pentru păstrarea unei relații de cuplu de lungă durată și cu un grad de satisfacție ridicat pentru fiecare. Relațiile de cuplu nu sunt lipsite de conflicte, dar profunzimea cu care fiecare partener se implică în descâlcirea acestor situații trebuie să fie maximă. Cele mai bune relaţii se întreţin cu efort puţin şi multă intimitate.

Foarte multe cupluri se formează și funcționează după modelul căsniciei părinților lor. Modelul familial se bazează nu pe ceea ce au făcut, la propriu, părinții, ci pe concluziile pe care fiecare partener le-a tras din acțiunile acestora. Cuplurile disfuncționale ignoră potrivirea dintre valorile lor și folosesc modelele familiale ca pe niște arme, încercând să obțină de la prezent ceea ce n-au putut obține în trecut. Cuplurile funcționale traduc valorile lor concordante într-o viziune dătătoare de energie și inspirație asupra vieții bune, provocându-se reciproc să traverseze doliul pentru modelele lor familiale și să reducă pe cât de mult posibil impactul acestora asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul către o intimitate autentică este deschis pentru cei doi.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?