Terapeutul Meu Blog

            Forma specifică pe care o îmbracă sexualitatea fiecăruia dintre noi este determinată de lupta dintre creier și măduva spinării: dintre inhibițiile etice și ceea ce ne excită.

În familie am învățat să iubim: am învățat ce să simțim fată de corpul și sexualitatea noastră, să fim deschiși sau să ne închidem în sine, să îndrăznim sau să ne fie teamă. Preferințele sexuale se nasc din emoțiile puternice, provocările și conflictele de la începutul vieții noastre.

În copilăria noastră putem găsi explicații pentru:

• ce te stârnește și ce te stinge;
• ce te atrage;
• ce te lasă rece și de ce;
• Cât de multă apropiere poți suporta?
• Poți tolera plăcerea cu persona iubită?

De cele mai multe ori, ceea ce ne excită ia naștere din rănile și frustrările copilăriei. Iar ceea ce ia naștere din răni, ne duce în perversiune, în timp ce frustrările ne duc în a apela mecanismul pervers pentru împlinirea sexuală.

Imaginația erotică este ingenioasă în distrugerea, transformarea dar nu neapărat în repararea traumelor din trecut. Experiențele care ne-au cauzat cea mai mare parte din durerea copilăriei, devin mai târziu cele mai mari surse de plăcere și emoție, astfel că, proiectul sexual de descoperire proprie este împiedicat de mesaje părintești adesea inconștiente ce provoacă teama, vină, neîncrederea. Cei ce ar trebui să protejeze copii se dovedesc a constitui o sursă de anxietate majoră pentru relațiile sexuale ca adulți.

Foarte puțin din imaginația erotică a unei persoane este pură întâmplare. Poți cunoaște mai bine un om din fanteziile lui sexuale, decât din viața de zi cu zi.

”Voința de putere” este derivată din ură, iar ”voința de supunere” derivă din iubire. Ura vrea să învingă și să stăpânească, pe când iubirea vrea să asculte și să se supună. Un adult care nu și-a înțeles și acceptat propria sexualitate va fi un părinte care nu va putea face educație sexuală propriilor copii, se va simți rușinat sau indignat și va nega nevoia unei cunoașteri în acest aspect important al vieții.

Perversiunea reprezintă forma erotică a urii.

Perversiunea este o deviație pe care individul o preferă și o practică în mod regulat, fiindu-i necesară pentru satisfacerea deplină. La baza actului pervers se află dorința de a-i răni pe ceilalți. Ea este motivată în principal de ostilitate. Ostilitatea din cadrul perversiunii este diferită de agresivitate și ia forma unei fantasme de răzbunare ascunsă în actul pervers.

Termenul de ”perversiune” este necesar pentru anumite tulburări de caracter în care dinamica ostilității îl împinge pe individ către acte sexuale anormale. Trebuie făcuta distincția între ”perversiune” si ”mecanismul perversiunii”, care este o practica des întâlnită în actul sexual normal, ca preludiu. Atât perversiunea cât și mecanismul perversiunii sunt utilizate pentru a menține gratificarea sexuală, în pofida traumei din copilărie. Diferența constă în faptul că în perversiune trauma originară a fost un atac asupra copilului, iar în mecanismul perversiunii trauma a fost o condiție impusă de civilizație. Preludiul care face uz de perversiune servește la a spori tensiunea și a accentua implicarea în relație, în timp ce perversiunea propriu-zisă are ca scop diminuarea tensiunii și ignoră partenerul. Chiar și o relație sexuală în care comportamentul este normal, dar relația dintre parteneri este defectuoasă, este o relație perversă.

Perversiunea, forma erotică a urii, reprezintă o fantasmă pusă în act, însă uneori este limitată la o visare fie imaginata de persoana însăși, fie pusă în act de alții – pornografia. Ea este motivată în principal de ostilitate. Prin ostilitate se înțelege o stare prin care un individ dorește să rănească un obiect și este diferită de agresiune, care adesea presupune utilizarea forței. Ostilitatea în cadrul perversiunii ia forma unei fantasme de răzbunare ascunsă în acțiunile care constituie perversiunea și care au ca scop să transforme trauma din copilărie în triumful de la maturitate. Pentru a provoca o excitație extremă, perversiunea trebuie să ia forma unui act de expunere la risc. Ostilitatea este diferită de agresiune. Agresiunea presupune adesea utilizare forței.

 Astfel, nu mai este nevoie sa definim perversiunea în funcție de părțile anatomice implicate, de obiectul ales, de normele morale sau de numărul de persoane care o practică. Tot ce este necesar, este să știm ce semnificație are pentru persoana care o practică. Dacă alegerea obiectului sexual este motivată de dorința de a răni obiectul respectiv, atunci actul este pervers.

Ori de câte ori actul sexual, realizat împreună cu alții sau prin masturbare, îi produce persoanei o bucurie însoțită de un sentiment de triumf, este o perversiune.

Trauma din copilărie pusă în act în perversiune s-a întâmplat în realitate, iar perversiunea ar putea reprezenta retrăirea unei traume sexuale care s-a întâmplat cu adevărat în istoria persoanei și care a vizat tocmai sexul său sau identitatea lui de gen. Prin actul pervers trecutul său este șters: trauma se transformă în plăcere, orgasm, victorie. Însă nevoia de a face acest lucru din nou, mereu, la nesfârșit, provine din incapacitatea persoanei de a scăpa de pericol, adică de traumă. Trauma s-a întâmplat și, cu excepția momentului când se derulează fără piedici actul perversiunii, persoana nu poate pretinde că nu s-a întâmplat, chiar dacă amintirea este inconștientă. Persoana repetă deoarece repetarea din prezent înseamnă că va scăpa de trauma din trecut, deoarece răzbunarea și orgasmul merită să fie repetate. Aceste motive sunt suficiente.

Pentru ca perversiunea sa funcționeze, scenariul nu trebuie să nască prea multă angoasă deoarece aceasta, în forma ei pură, este inamicul plăcerii. Persoana trebuie să diminueze nivelul de angoasă fără să pună capăt excitației și va face asta introducând în poveste sentimentul de risc, care nu trebuie să fie prea mare, deoarece ar genera angoasă. Trebuie doar sa existe impresia unui risc, risc ce se deosebește de riscurile care amenință lumea reală. Prin riscul din perversiune se înțelege sentimentul de vinovăție.

În perversiune, obiectele sexuale ale persoanei perverse sunt dezumanizate: în cripto-perversiuni( violul, preferința pentru prostituate, donjuanismul sau nimfomania) obiectul sexual este o persoană care are o personalitate, însă individul pervers vede doar o creatură fără trăsături umane; pentru el obiectul se reduce doar la zone ale corpului sau la fragmente-clișeu de personalitate, de exemplu: ”ce fund frumos” sau: „toți bărbații sunt niște animale”.

Plăcerea din perversiune este cauzată de distrugerea, umilirea, profanarea, deformarea individului pervers și a partenerului său.

Dar cum apare plăcerea, dacă perversiunea este rezultatul amenințării și urii?

Plăcerea apare doar atunci când fantasma funcționează, adică reușește anularea retroactivă a traumei. Actul pervers se strecoară între angoasă și plictiseală, în căutarea modului potrivit de risc pentru a crea excitație.

Ceea ce determina perversiunea, nu este obiectul sexual și forma pe care o ia desfășurarea actului sexual, ci mai degrabă ceea ce se întâmplă în mintea celui care realizează actul respectiv. Angoasa(anticiparea pericolului) este trăită ca excitare – o oscilație rapidă între frica de traumă și speranța unui triumf. Evoluția către plăcere este dată de răzbunare: persoana se transformă din victimă în învingător, din obiectul pasiv al ostilității și puterii celorlalți, în conducător și regizor: torționarul lui devine victima lui. Când este excitat, individul oscilează între sentimentul de pericol și anticiparea de a evada din pericol în gratificarea sexuală. Riscul este asumat și depășit, astfel orgasmul nu este o simplă descărcare sau ejaculare, ci o explozie de bucurie și eliberare de angoasă.

 La fel ca ostilitatea, riscul este uneori o parte a conținutului manifest al actului pervers si el este înglobat în dinamica răzbunării. Riscul este diferit de angoasă. Riscul presupune că persoana a pășit dincolo de frică și își calculează șansele la succes versus eșec, ceea ce creează excitația care introduce posibilitatea plăcerii.

În perversiune se  repetă trauma originară, dar cu un rezultat diferit: triumful. Această tentativă de inversare este periculoasă deoarece riscă re-traumatizarea, iar pentru ca plăcerea să fie posibilă, acest risc nu trebuie să fie prea mare, pentru ca persoana să nu fie nevoită sa retrăiască acea traumă. Cu toate acestea, perversiunea trebuie să simuleze pericolul originar ca să îi confere caracter incitant și, atâta timp cât persoana deține controlul și finalul este cunoscut dinainte, riscul va fi înfrânt. Riscul de a retrăi trauma din copilărie este cel primordial și motivează formarea perversiunii, iar pentru unii oameni, acest lucru este mult mai rău decât riscarea propriei vieți sau a libertății. De aceea, persoanele perverse se simt torturate de nevoile lor sexuale.

În fantasma sexuală regăsim rezultatul istoriei sexuale a persoanei. În conținutul ei manifest se regăsesc traumele personale și frustrările pe care societatea le-a impus în copilărie asupra dorințelor sexuale, mecanismele create pentru a face fată tensiunilor și structura de caracter utilizată pentru a obține satisfacția cu propriul corp sau cu ajutorul obiectelor sexuale.

Se poate ca excitația sexuală intensă să se producă ori de câte ori circumstanțele ating acea fantasmă sexuală. O excitație crescută este rezultatul impactului elementelor perverse. Însă, elementele perverse nu funcționează decât dacă persoanei îi este puțin teamă, dacă este puțin nesigură cu privire la rezultatul reușit. Excitația sexuală este produsul oscilației între posibilitatea mică a eșecului și anticiparea mare a triumfului.

Astfel,perversiunea este calea complicată care își croiește drum printre pericolele la adresa gratificării sexuale triumfătoare.

Persoanele perverse se poartă cu partenerii lor ca și cum aceștia nu ar fi oameni reali, ci marionete care sunt trase de sfori pe scena unde se manifestă perversiunea.

În actul pervers, persoana retrăiește la nesfârșit situația traumatică sau frustrantă care a pornit acest proces în copilărie, însă acum rezultatul este orgasmul și nu mai este oribil, deoarece persoana scapă de amenințare și în final obține o gratificare senzuală.

Fantasma sexuală a perversiunii ascunde întreaga poveste construită cu minuțiozitate de fiecare persoană pentru a se potrivi experiențelor sale dureroase. Trauma sau frustrarea din copilărie au fost îndreptate către aparatul anatomic sexual și funcțiile sale, sau către masculinitatea sau feminitatea persoanei. Excitația sexuală este cel mai probabil să apară când realitatea seamănă cu trauma sau frustrarea din copilărie.

Bărbații au tendința să devină excitați prin faptul că privesc, iar femeile că sunt privite. Acționând în manieră brutală asupra unei femei care opune rezistență(nedoritoare), în fantasma lui, bărbatul face ceea ce ea nu vrea: o învinge. În privirea cu conotație sexuală stă dorința de a înjosi femeia.

Faptul că persoana perversă are nevoie de a repeta la nesfârșit o situație care l-a traumatizat și situația traumatizantă este acum pusă în act în condiții de triumf , demonstrează că trauma originară nu se rezolvă – de aici nevoia de a repeta.

De cele mai multe ori avem tendința de a-i eticheta drept „spirite libere” care își manifestă nestingherit sexualitatea sau preferințele sexuale, însă, să nu uităm că, în spatele tuturor acestor scenarii puse în act cu minuțiozitate, se află o traumă originară a cărei poveste o putem înțelege observând toate componentele perversiunii și că această traumă va continua să afecteze persoana și viața ei în toate aspectele ce o constituie, nu doar în ceea ce privește manifestarea sexualității.

Soluția: conștientizare traumei originare și integrarea ei. Și asta durează ceva mai mult decât rezolvarea atacurilor de panică. Însă, mai ales în cazul persoanelor perverse, se impune un răspuns la întrebarea: ”Ești dispus sa renunți la beneficii?”.

Ganduri bune,

Ana Dobre – om și psiholog.